LAPTE DE CAPRĂ & MORCOV / HRĂNITOR

baby safe

Îmbogățit doar cu ulei esențial de lavandă (printre puținele considerate sigure pentru bebeluși), săpunul nostru cu morcovi și lapte de capră înseamnă îngrijire și răsfăț pentru cea mai sensibilă piele. 

Laptele de capră curăță delicat și hidratează intens, fiind indicat în tratamentul pielii cu eczeme, dermatită sau psoriazis, în timp ce morcovii au un puternic efect antioxidant și antiseptic și uleiul de lavandă calmează pielea iritată. 

Săpunul poate fi folosit pentru bebeluși cu vârsta peste 3 luni, dar și de către copii, adolescenți și adulți. Ideal pentru mâini, ten și corp. Recomandat mai ales celor care folosesc foarte des dezinfectanți pe bază de alcool sau produse care pot deshidrata și ataca pielea.

Pentru că nu conține agenți de spumare sintetici, săpunul artizanal nu va face întotdeauna la fel de mult clăbuc ca cel fabricat comercial. Este perfect în regulă și nu este necesar să îl freci excesiv între palme pentru a obține mai multă spumă atunci când te speli pe mâini sau în duș.

Ca să te poți bucura timp îndelungat de Ghidușul tău, te rugăm să folosești o savonieră care permite scurgerea apei. De asemeni, pentru a nu-l expune în întregime la umezeală, îl poți tăia, cu un cutter curat, în jumătate, pe lățime. Astfel, poți folosi mai întâi jumătate. Jumătatea rămasă își va păstra toate proprietățile, dacă o păstrezi ferită de lumină puternică, căldură excesivă sau umezeală.

Ingrediente: uleiuri și unturi saponificate de măsline, cocos (bio), shea (virgin, nerafinat), sâmburi de caise, ricin, piure de morcovi, lapte de capră (bio), ulei esențial* de lavandă

*uleiurile esențiale conțin în mod natural compuși ca limonene, linalool, geraniol, coumarine sau eugenol care, în cazul persoanelor hipersensibile pot provoca alergii

Fiecare săpun cântărește, cu aproximație 135 grame. Fiind turnat și tăiat manual, fiecare bucată va avea mici variații de formă și greutate, care poate varia între 125 și 145 de grame.

Produs netestat pe animale. Ambalat sustenabil, în hârtie reciclată. 

30,00 RON
Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți